Explorăm cavități naturale, de dimensiuni diverse, uscate și/sau cu apă (active), verticale, orizontale și/sau mixte.
În funcție de tipul peșterii vom folosi tehnici și echipamente adecvate, în primul rând căști și (lămpi) frontale.
Este o experiență extraordinară pentru toți cei care doresc să cunoască misterele din adâncurile pământului.
Explorând subteranul ajungem într-o lume cu totul aparte, unde putem observa îndeaproape forța și perseverența apei care creează forme de necrezut. O lume în care liniștea nu este (doar) o absență a zgomotului, ci o realitate ce-ți permite să simți un cu totul alt ritm de scurgere a timpului.