Cine suntem?
Vertical Adventure a luat ființă sub această formă în ianuarie 2005, prin entuziasmul unor tineri iubitori ai naturii și practicanți ai sporturilor montane.
Din 2005 am organizat peste 1100 programe de team building, turism aventură, cursuri, workshop-uri și evenimente corporate prin intermediul trainerilor și colaboratorilor noștri, pentru diverse tipuri de organizații sau destinate publicului larg.
Vertical Adventure vă oferă o diversitate de activități datorată multor ani de experiență vastă, susținuți atât prin experiența bogată cât și prin calificarea continuă, datorită participării la numeroase și variate cursuri de specializare în diverse domenii, de la latura umană la cea tehnică, cu experiențe de viață bogate, prin colaborări cu mulți, mulți oameni frumoși.
Dinamica echipei se mai schimbă din timp în timp, iar principiile de viață le transmitem mai departe în speranța că încolțesc și în persoanele cu care ne intersectăm drumurile semințele unei vieți pline de semnificație și armonioase, încărcate de sens.
Care este misiunea noastră?
Echipa noastră își propune facilitarea unor experiențe autentice de conectare cu natura, printr-o paletă variată de activități. Fie că vorbim de ture montane, acțiuni de ecologizare, worshopuri și traininguri pe diverse teme oferite companiilor, educație outdoor pentru copii, formatorii și ghizii noștri își oferă experiența acumulată în mulți ani, alături de un bagaj mare de cunoștințe, tuturor celor care au ochi să au ochi să vadă, urechi să audă și deschidere să cunoască.
Care sunt principiile noastre?
Unul dintre principiile noastre de bază este mai bine cunoscut sub denumirea din limba engleză: ”Challenge by Choice”. Aceasta înseamnă că noi oferim tot suportul nostru în programele și activitățile desfășurate, iar participanții trebuie să facă și ei un pas, adică să fie deschiși la cunoaștere și experiențele oferite. Participarea la programele oferite de Vertical Adventure este 100% voluntară. Fără acest minim interes noi credem că este mai dificil a avea experiențe autentice de cunoaștere și auto-cunoaștere, sau pur și simplu de relaxare în cadre naturale deosebite.
Un alt aspect la care noi ținem este siguranța oferită participanților. Folosind echipamente de calitate, alături de experiența noastră bogată în folosirea lor, ne asigurăm că motto-ul ”Sigurață înainte de orice” nu sunt doar vorbe în vânt, ci o componentă esențială în desfășurarea unei activități sau a unui program, fie el indoor, în parcul din oraș sau departe în munți. Iar ca dovadă a acestui principiu, nu am avut nici un accident în peste 15 ani de desfășurare a programelor noastre de teambuilding sau turism de aventură, facilitând experiențe pentru mai mult de 35.000 de participanți.
Noi credem că învățarea este un proces necesar și continuu, că lumea este mare și misterioasă, iar natura ne poate oferi multe beneficii pentru viață mai sănătoasă atât din punct de vedere al corpului, dar și al minții. Ne propunem să facilităm aceste procese de cunoaștere și dezvoltare personală indiferent de vârsta participanților, de la copii la bunici. La fel cum și noi suntem implicați activ în aceste procese, deschiși oricând la a învăța un lucru nou, de la oricine vrea să împărtășească informații sau experiențe proprii.