Fie că îți dorești un moment liniștit în natură, singur cu gândurile tale, sau vrei o experiență palpitantă de plutire pe apă - caiacul este întotdeauna o optiune excelentă. Kayaking-ul poate fi privit ca o activitate sportivă în care sunt exersați mușchii brațelor și ai abdomenului, dar și ca o formă de meditație care permite concentrarea atenției asupra mișcărilor.
Pe măsură ce avansăm pe apă, apare sentimentul de libertate și de relaxare. Kayaking-ul ne ajută să fim aproape de natură, observând biodiversitatea zonei: pești, plante acvatice, broscuțe țestoase, păsări, stufăriș precum și diverse specii de arbori. Citiți pe blog motivele pentru care caiacul este considerat unul dintre cele mai bune sporturi pentru ameliorarea stresului.