Ai fost deja în ture de iarnă și vrei să ajungi pe un vârf înalt din Carpați? Vrei un weekend activ la început de martie?
Hai cu noi pe Vârful Retezat (2482m), din masivul cu același nume! O tură provocatoare, dar cu priveliști pe măsura efortului!
Iar a doua zi, un pic de poezie: o plimbare până la Fundătura Ponorului, un loc magic și fermecător, ce sigur ne va primi cu brațele deschise!
------------------------------------------------
Nivel de dificultate: Mediu/Ridicat, experiența anterioară în deplasarea pe munte iarna este necesară. De asemenea, lungimea traseelor este semnificativă. Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați telefonic
Punct de întâlnire: Râușor, jud. Hunedoara
---------------------------------------------
Perioada: 28 februarie - 02 martie 2025
------------------------------------------------
Tarif:
400 lei
Rezervarea locului se face prin plata unui avans de 100 lei
------------------------------------------------
Loc de întâlnire: în Râușor, vineri seara
------------------------------------------------
Număr minim de participanți: 5 persoane
---------------------------------------------
✔ Vineri seara: ne întâlnim, socializăm, facem o verificare a echipamentului individual și discutăm traseul de a doua zi.
✔ Sâmbătă: Pornim dis-de-dimineață pe traseu, pe la 07.30. Fiind un traseu lung, este de preferat să pornim devreme ca să avem cât mai multă lumină la dispoziție. Vom străbate etajul forestier, urcând voinicește spre golul alpin, cu priveliști excelente asupra masivului Retezat, dar și a vecinilor: Munții Godeanu și Țarcu! Pe parcurs vom avea timp pe-ndelete să discutăm despre diverse aspecte ale unei ture montane de iarnă, potențiale pericole, echipament propice, etc.
Durată traseu: 9-12 ore
Diferență de nivel: ~ 1300 m
Lungime traseu : ~ 16-17 km
✔ Duminică: După o noapte de odihnă binemeritată, a doua zi facem o tură mai ușoară. Ne deplasăm cu mașinile aprox. 40 minute până în localitatea Federi, de unde pornim într-o plimbare până la Fundătura Ponorului, un tărâm mirific, ce ne farmecă cu energia lui atemporală. După ce dăm o tură prin Fundătură, revenim la mașini și apoi înapoi spre casă, având în urma noastră un weekend provocator, dar magic!
Durată traseu: 5-6 ore
Diferență de nivel: ~ 450 m
Lungime traseu : ~ 9-10 km
Echipament necesar:
• Bocanci de munte pentru iarnă - cu talpă groasă, material impermeabil, izolați termic
• Parazăpezi
• Colțari (dacă nu aveți, contactați-ne, avem câteva perechi de închiriat)
• Pantaloni trekking groși sau pantaloni ski
• Colanți
• Geacă de puf sau geacă de ski
• Windstopper
• Tricouri
• Bluză corp (din material care gestionează bine umezeala, ex. lână merinos)
• Mănuși impermeabile
• Caciulă & Buff
• Rucsac 25-30 litri
• Frontală
• Cremă protecție solară și balsam de buze
• Ochelari de soare
• Sticlă apă, termos
• Mâncare
Pentru siguranța Dvs. este foarte important să aveți un echipament adecvat mersului pe munte iarna. În cazul în care nu aveți unele articole de echipament din cele menționate mai sus, contactați-ne pentru a putea găsi o soluție.
Tura include:
- Ghidaj Montan în teren
- Consultanță în alegerea echipamentului înainte de tură
- Echipament colectiv de siguranță
- Rachete de zăpadă profesionale
- Consiliere și feedback permanent pe parcursul turei vizavi de folosirea corecta a echipamentului, precum și analiza situațiilor întâlnite pe traseu
- Poze de calitate
Tariful nu include:
• Masa, transport, cazare
Noi vom sta cazați la o pensiune în cadrul stațiunii Râușor, costul fiind de aprox/ 80 lei/pers/noapte, în funcție de numărul de persoane.
Dacă ești din Timișoara și nu ai transport, dă-ne un semn și te putem ajuta!
1. Ne rezervăm dreptul de a modifica programul turei în funcție de condițiile meteorologice sau orice alt factor care ar putea pune în pericol siguranța participanților.
2. Pentru cazare, ne puteți contacta pentru a sta împreună la aceeași unitate de cazare, sau puteți căuta o altă opțiune preferată, dacă doriți
3. În caz că ai nelămuriri sau nevoie de informații adiționale, dă-ne un semn și te putem consulta atât pe aspecte legate de echipament, cât și logistice legate de tură
4. Grup minim pentru a ţine tura: 5 persoane
5. Număr maxim de locuri: 13. Rezervarea locurilor se face prin achitarea unui avans de 100 lei
6. Termen limită de înscriere: 25 februarie 2025, în limita locurilor disponibile