Alte activităţi cu corzi la înălţime
Suntem provocaţi să experimentăm, în aer liber, la o înălţime variabilă (până la 10 metri) diverse elemente cu scopul de a ne dezvolta interpersonal şi intrapersonal.
Aceste activităţi sunt de diverse tipuri, astfel că suntem încurajaţi să urcăm, să traversăm, să sărim, să coborâm, să ne aruncăm, să ne susţinem, să ne coordonăm, folosind ca mijloc de asigurare corzile.
Elementele la înălţime pot fi construite din stâlpi sau pot fi amplasate într-o zonă împădurită unde corzile şi cablurile sunt legate de copaci.
Aceste activităţi, deşi sunt la o înălţime medie, sunt o provocare a forţei fizice ascunse, a rezistenţei, echilibrului, flexibilităţii şi invită participanţii să se confrunte cu propriile frici: de a cădea, de a pierde controlul, de a avea încredere în sine, în colegi sau în propriile acţiuni.
Specialiştii în domeniu spun că au observat o serie de rezultate ca urmare a acestor programe, cum ar fi: dezvoltare, educaţie şi recreaţie.
Activităţile la înălţime implică şi învăţarea şi stăpânirea unor deprinderi tehnice, la faţa locului, cum ar fi, spre exemplu, asigurarea colegilor.
Participând la aceste tipuri de activităţi urmărim să cooperăm, să luăm decizii rapid, să avem încredere în coechipieri, să descoperim leaderii şi să lucrăm în echipă.
« pagina anterioara
Contact Firma Team Building
|
URMĂREŞTE-NE PE
|


































