Adventure prin Vertical Adventure - Timisoara
top
RO | EN

Școala Națională a Femeilor Manager


Înscrierile la Școala Națională a Femeilor Manager continuă!
 


Programul durează 15 zile și include cele mai moderne și interactive tehnici de predare-învățate, în 3 componente diferite: online (60 de ore de formare pe platforma online), indoor (96 de ore de formare în management), outdoor (24 de ore de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale).

În cadrul modulului outdoor vom parcurge un program de 3 zile, dinamic și provocator, având la bază metoda Vertical Adventure – învățarea experiențială, susținut în frumoasa și însorita zonă a Păulișului (jud. Arad, m-ții Zarandului).


Modulul indoor
va fi susținut numai la Timișoara, la sediul Școlii Naționale a Femeilor Manager din str. 1 Decembrie, nr. 69 (www.snfm.ro).

 

Pentru înscriere: 

- completați și trimiteți-ne formularul de înscriere

- trimiteți o copie scanată după actul de identitate, ultima diplomă de studiu, adeverință medicală, dovada achitării taxei de curs


Toate acestea vor fi trimise prin e-mail la office@verticaladventure.ro (Vertical Adventure) sau la ciursatina@gmail.com sau sile_moldovan@yahoo.com (A.P.F.R).


Confirmarea participării se va face după trimiterea tuturor documentelor pentru înscriere.


Pentru orice detalii, ne puteți contacta la tel. 0723 993 359 (Vertical Adventure) sau 0757 087 983 (A.P.F.R).


Puteți vedea aici imagini din program - etapa I.

_________________________________________________________________________________


ARHIVĂ‚

_________________________________________________________________________________


2014


VERTICAL ADVENTURE a încheiat cu succes prima etapă a programului de formare Școala Națională a Femeilor Manager, etapă în care, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2013, au participat și au absolvit programul un număr de 1.200 de femei din toată țara. Proiectul a fost co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.

Deschidem acum următoarea etapă a acestui program cu prima serie de formare din acest an care începe în data de 3 martie 2014.


Programul durează 15 zile (intervalul 03 – 17 martie 2014) și include cele mai moderne și interactive tehnici de predare-învățate, în 3 componente diferite: online (60 de ore de formare pe platforma online), indoor (96 de ore de formare în management), outdoor (24 de ore de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale).
_________________________________________________________________________________


2013

Proiectul ”Școala femeilor manager” continuă!


Proiectul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (fost CNFPA), Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională Timiș, iar Vertical Adventure este partener în proiect, susținând modulul outdoor

Programul de formare este unicul de acest tip din România, fiind singurul program de formare profesională acreditat pentru ocupația de “Manager”, cod COR 112 029 și pentru competențe adunate în setul comun “Competențe Antreprenoriale”.

Acest program de formare vine să rezolve o nevoie reală la nivelul României de sprijin pentru femei în vederea dezvoltării carierei profesionale și a reducerii dezechilibrelor de gen pe piața forței de muncă pentru poziții calificate și înalt calificate.

Programele au demarat în 15 ianuarie 2012, iar până în prezent (luna iulie), peste 350 de femei au participat activ la modulul outdoor susținut de Vertical Adventure.

Astfel, în cele 3 zile de program, membrii echipei Vertical Adventure au fost pentru participante, pe rând: facilitatori, traineri, susținători și, nu în ultimul rând, prieteni. Pe parcursul programului, participantele au trăit momente deosebite, de descoperire și redescoperire, de depășire limite interioare, de apropiere și cunoaștere, de învățare și dezvoltare.

Activitățile integrate într-un program echilibrat și foarte atent conceput, au avut scopul ca prin intermediul învățării experiențiale (metoda de bază în practica Vertical Adventure) să întărească și să confirme calități pe care participantele deja le aveau, dar mai ales să aducă experiențe noi, inedite, să înlesnească depășirea limitelor interioare, să facă să se întrevadă perspective noi, să se acumuleze cunoștințe și competențe personale și antreprenoriale.

Prin intermediul acestui program, participantele au învățat și au aprofundat concepte precum: învățare experiențială, modelul zonei de confort, comunicare eficientă, feedback, etapele rezolvării de probleme, lucru individual și lucru în echipă, dinamica echipei, responsabilitate, decizie, inițiativă și multe alte caracteristici specifice competențelor antreprenoriale.


Cităm mai jos câteva din feedback-urile participantelor:

”Mi-a plăcut modul de învățare, diferit de cel clasic (pix-hârtie), non-convențional, cred că și în alte domenii ar putea fi aplicat cu succes. Èšineți-o tot așa! Mă bucur că am fost aici!” Alina

”Dacă ar fi fost să organizez această experiență astfel încât să răspundă mai potrivit nevoilor mele, nu aș fi organizat-o mai bine de atât.” Nicoleta

”Foarte bine structurat pentru un program de numai 3 zile!” Viorela

”Continuați! Încurajați tineri să se implice în programe de acest fel!” Adela

”Acest program a fost unul de cotitură în viața/cariera mea, nu-l voi uita... Mi-au plăcut activitățile că au fost diversificate, inedite și au făcut o îmbinare bună între teorie și practică. Prestația trainerilor a fost foarte bună – au știut să ne furnizeze încredere în noi și să ne conducă spre învățarea experiențială.” Mihaela

”Exercițiile au fost organizate în așa fel încât să mă descopăr pe mine. Au fost foarte importante sesiunile de debriefing – activitățile au fost explicate clar și instructorii au fost implicați.” Mihaela

Un program sub moto-ul: INVESTEȘTE ÎN TINE!
 

_________________________________________________________________________________

2012

15 ianuarie 2012 - prima zi de curs din cadrul proiectului Åžcoala Națională a Femeilor Manager!

În cadrul acestui program, "1200 de femei vor fi instruite și vor dobândi competențe cheie în domeniul managementului și antreprenoriatului, 1000 de femei vor beneficia de servicii de planificare a carierei, 600 de persoane vor fi susținute în vederea inițierii unei afaceri și 12 acțiuni independente ale femeilor vor fi inițiate și premiate pe parcursul următorilor doi ani” se precizează într-un comunicat al APFR.

Mai multe detalii pe www.snfm.ro.

Vă dorim mult succes în această nouă experiență de viață!
Echipa Vertical Adventure
__________________________________________________________________________________

Proiectul ”Școala Femeilor Manager” - în desfășurare.

ACHIZIÈšII PUBLICE 2012
Achiziție transport persoane (publicat în 21.02.2012)
Achiziție închirieri echipamente pentru desfășurarea activităților outdoor (publicat în 22.02.2012)

Clarificări referitoare la achiziții echipamente

Anunt atribuire servicii inchiriere echipamente 2012

 Anunt atribuire servicii transport


ACHIZIÈšII PUBLICE 2013

Achiziție închirieri echipamente pentru desfășurarea activităților outdoor (publicat în 05.04.2013)

Achiziție atribuire servicii închiriere echipamente 2013


Achiziție servicii închiriere autoturism ( publicat la  14.05.2013)

 Atribuire achiziție servicii închiriere autoturism 2013

__________________________________________________________________________________