Stilul de viață Vertical Adventure

SAMOTHRAKI- GHID spre RELAXARE, ODIHNĂ ȘI FERICIRE

0 Comments

O mini vacanță în mijloc de sezon, e ca o gură de aer proaspăt. Aș fi zis că e prea puțin o săptămână ca să ajung la obiectivul propus : relaxare, odihnă, fericire. Îmi era greu să cred atunci când am plecat că le voi atinge pe toate.

Ei bine, deși pare greu de crezut… chiar le-am atins. 🙂

Uite cum s-au petrecut lucrurile:

Luni am decis că miercuri mă voi alătura colegilor mei de la Vertical Adventure și voi pleca în Grecia la o tură de canioane, pe insula Samothraki. Norocul meu că mai aveau un loc în mașină și că am fost pe fază să prind ‘trenul’.

Miercuri după masă am plecat în jurul orei 17 din Timișoara și dimineața la 7 eram în Alexandropolis, pe malul mării, în așteptarea feribotului. Ce schimbare bruscă de peisaj! Ieri în Timișoara cu căldură, câmpie, stres, azi la mare, soare, munte, relaxare.

Miercurea am petrecut-o cazându-ne, dormind, mâncând, făcând planuri pentru ziua ce urma. Mi-a prins bine să mă odihnesc, eram foarte obosită.

Căsuța noastră
Joi
dimineața la 7 – micul dejun, nu eram foarte în formă, mă simțeam încă obosită, dar eram și curioasă de ceea ce urma, așa că m-am motivat și la 8 eram deja în drum spre primul meu canion de pe insulă.

Începem cu un traseu frumos prin munți,Samothraki

cu o super priveliște spre mare, iar pentru alții cu amintiri intense… intrăm în canion și ne obișnuim cu atmosfera făcând mai multe sărituri într-o piscină naturală cu apă cristalină (marmită).

Sărituri
Ahh ce frumos…. și continuăm cu rapeluri, sărituri în marmite, sărituri din bolovan alb pe alt bolovan alb…, stânci….., priveliște……, atmosferă faină.

După 3 ore finalizăm, o parte din echipă continuă cu un alt canion, pe o vale imediat lângă, iar eu decid să ies și să mă întorc la mașină; oboseala și starea generală își spuseseră cuvântul. Și în plus, mașina trebuia mutată la ieșirea din canionul cu care ei au continuat.

Seara am încheiat-o cu toții, mulțumiți, în Chora – un orășel frumos pe o coastă de deal, cu mâncare bună, priveliște, muzică tradițională și povești canionicești. 🙂

Gânduri, gânduri, gânduri, mă disperă că nu-mi mai dau pace, cred că de fapt ele mă obosesc, uneori nici nu îmi mai dau seama atât de prinsă sunt în hora zilnică.

Vineri mă trezesc în formă, activitatea de cu o zi în urmă îmi pusese sângele în mișcare și mă activase. Așa că alegem un nou canion și… la drum. Nu știam exact intrarea, Călin mai fusese cu un an înainte, dar nu găsise exact poteca, așa că azi ne-am propus să o găsim. Ne informăm, ne orientăm, o luăm la stânga… ne întoarcem, o luăm la dreapta, iar ne întoarcem, iar la stânga și iar ne întoarcem… ceva nu era în regulă. Găsim până la urmă o potecuță și decidem să urcăm pe ea… – simt că va fi ok acum :). Ei bine și începe aventura oamenilor perseverenți …ha, ha, ha. Sărim un gard care îngrădea capre, urmăm poteca lor, ne facem loc prin hățiș, printre ferigi înalte de 1 metru jumate, mai ieșim într-un luminiș, căutăm căi de înaintare spre în sus ca să găsim poteca ce știam că străbătea muntele pe curbă de nivel. Hai să mai forțăm puțin, poate ajungem la potecă! Eram lac de sudoare, dar explorarea mă ținea cu simțurile alerte, îmi plăcea să caut modalități de înaintare prin labirintul vegetal. La un moment dat – după vreo 1 oră și jumătate – când hățișul a devenit de nepătruns… sau când ne-am pierdut noi motivația ne-am oprit așa cu toții și am decis… să ne întoarcem. E bine să știi când să renunți. 🙂

Luăm o mică pauză de energizare cu câteva fructe uscate și semințe, coborâm și ne decidem… să mâncăm înainte de orice altceva.

Între timp aflăm și pe unde era poteca… dar după masă, cu burta plină… stomacul începe să lucreze și să ia resurse așa că ale noastre gânduri se îndreaptă spre plajă, mare, leneveală. Și o luăm noi așa agale spre mare cu gândul că Sandu ne va auzi gândurile transmise intens și va veni cu mașina să ne ia, deși ora de întâlnire era de abia peste 4 ore…

Trimitem mesaje telepatice și ne continuăm drumul liniștiți. Când ajungem lângă mare, la drumul principal, ghici ce… Sandu venea cu busu’. 🙂

Ne-am bucurat că ne-a auzit, ne-am îmbarcat și am purces spre o plajă, la capătul insulei, unde am petrecut o după masă extraordinară, adunând pietre rotunjite, făcând baie, mâncând lubeniță, relaxându-ne, până când … a venit o super furtună și atunci am știu de ce nu ajunseserăm la canion… și ne-am felicitat că am știut când să renunțăm.

Seara din nou gândurile dau târcolae și îmi pică tare rău moralul,… m-au prins în mrejele lor. 🙁

Dimineața zilei de sâmbătă a fost tare dificilă pentru mine, mi-a fost necesar un extrem de mare efort de voință ca să mă motivez să merg la canion.

Îl țineam pe DE CE și pe NU în brațe și nu le puteam da drumul. Norocul meu că mai am în cămară și HAI SĂ MERGEM ȘI OM VEDEA CE SE PETRECE.

Așa că la drum spre Fonias, cu energia destul de scăzută…, eu și gândurile mele, alături de colegii mei, începem cu un prânz…

DSC_7422 de la o mega cascadă care mă cam speria la acel moment doar când mă uitam la ea. (se mai întâmplă când ești deprimat să te simți depășit) … și apoi, rapel,

rapel,

super marmite, super sărituri, rapel din nou

și iar sărituri și când am ajuns la finalul canionului deja eram însuflețită, cu multă energie și voie bună. Piticii plecaseră, iar eu eram foarte bine.

M-am bucurat enorm că am intrat în dimineața acelei zile în joc și eram nerăbdătoare să vină următorul canion în următoarea zi, așa că studiam cu interes ghidul ca să găsesc canionul interesant… și iată-l, mi se înfățișează … Gria Vathra, aici vroiam să ajung!

DSC_7824
Toată lumea e de acord așa că am încheiat seara cu o super cină grecească, apropo mâncarea e extraordinară, îmi lasă gura apă doar când mă gândesc înapoi.

Duminică:

Pornim de dimineață, facem și pană pe drumul de urcare (mă și gândesc dacă o fi, din nou, vreun semn) continuăm fără probleme, urcăm printr-o pădure tare frumoasă și ajungem după 1 oră la intrarea în canion.

După prânzul obișnuit, intrăm… începem coborârea… ce extraordinar arată peisajul…. stâncile acestea albe și bolovanii albi rotunjiți mă făceau să mă simt într-un loc de vis. Oriunde mă uitam peisajul îmi îmbăta privirea.

Începem cu rapeluri, apoi cu sărituri în marmite cu apă cristalină și foarte repede ajungem și la un tobogan de 4-5 metri.

topogan pe Grya VatraHai!… Yuppiiiiiiiii!… Uau ce senzație extraordinară să îți dai drumul, să aterizezi într-o marmită cu apă albastră-verde și apoi să-ți dai seama că ești într-o piscină suspendată deasupra mării Egee…. Mult, mult albastru. Stau cu coatele pe marginea piscinei și privesc marea. Ce aș mai avea nevoie acum? Nimic…. Totul e extraordinar. …

Sărim de la tot felul de înălțimi,

ne mai și jucăm sărind în grup,

totul te invită la joacă….

Ziua noastră continuă în acest fel, la fel de intens, cu peisaj la fel de frumos,

cu alte rapeluri,

sărituri, tobogane, râsete și voie bună.

O zi extraordinară, memorabilă, care se încheie cu o cină delicioasă la terasele grecești.

Luni: zi de odihnă pentru toată lumea așa că fiecare își face planul propriu. Eu aleg să petrec ziua pe malul mării, solo, în hamac, citind, bucurându-mă de apa mării și soare, de goliciune și construind turnulețe din pietre.


Simt tot mai multă împlinire și bucurie în interior. Parcă am umplut bateriile. Sunt tot mai aproape de țelul meu.

Marți: Plecăm dimineața devreme, alegem un canion mai lung, doar traseul de apropiere ne ia 2 ore. E foarte cald, dar priveliștea e extraordinară, DSC_7829 peisajul sălbatic

și cu miros intens de oregano.

DSC_7854

Ajungem la canion, mâncăm bine și la drum! Foarte neumblată zona! Prima cascadă, foarte ineteresantă, parcă ai rapela într-o peșteră , pare promițător.

DSC_7875



Continuăm pe vale printre stânci, mai rapelăm odată și apoi alt rapel și tot așa. Marmite în care să sărim nu am întâlnit, din păcate.

Vedem însă tot felul de animăluțe,

de la șerpi, crabi, păsări, nevăstuici și alte…

Canionul nu este așa de interesant, însă peisajul sălbatic este frumos și după multe ore ajungem la baza canionului de unde trebuia să alegem dacă să urcăm pe un alt canion sau să coborâm, asta pentru a ajunge mai rapid afară. Se înserează ușor așa că alegem să urcăm pe canion, ca să ieșim înainte de lăsarea serii. Peisajul de schimbase complet, din nou am dat de bolovanii albi și am început să mă simt mai însuflețită. Deși fusesem destul de obosită după 6 ore de canyoning acum parcă îmi revenisem complet.

Ne-am dezbrăcat de neoprene ca să ne mișcăm cu viteză mai mare.

Din bolovan în bolovan ajungem la o marmită cu apă verde ca smaraldul și o cascadă. Noah… acum ce facem? Versantul era tare abrupt. Decidem: baie și cățărare pe cascadă. Rând pe rând urcăm bananele și apoi cățărăm. Încep să simt forța echipei (Nae, Călin, Anca, Lumi, Dia, Horațiu).

Continuăm, mă simt ca in filmele cu Xena :))) și îmi vin în minte multe amintiri frumoase din perioada în care participam intens la concursuri de aventură montană… eram din nou acolo… mi se trezise spiritul….. Se lăsa seara și dăm, din nou o marmită cu o mică cascadă, de data asta n-am mai stat , m-am aruncat în apă am cățărat ne-am ajutat reciproc și am continuat drumul. Deja era întuneric, mai puțin și ajungem. Aveam și 4 frontale la noi aș că ne-am descurcat. Imediat am găsit și ieșirea, am urcat în coamă și am ajuns la Sandu care ne aștepta la mașină. Și pentru el se pare că fusese o aventură să ne aștepte, mai ales că întârziaserăm 4 ore… Fiind un coechipier de nădejde deja făcuse mai multe planuri pentru a ne ajuta în caz de probleme. 🙂

ȘI GATA 🙁 🙂

Miercuri din nou spre casă: feribot, un ultim prânz în stil grecesc și la drum spre casă cu relaxare, odihnă și fericire în sânge… dacă nu ar fi fost așa, probabil nu aș fi scris această poveste :).

Haideți și voi pe Samothraki să gustați…., să simțiți…., să explorați,… să mirosiți,… să vă jucați!

Pentru cei care vor să prindă anul acesta ‘trenul’, următoarea tură este în  26 septembrie – 4 octombrie 2015  :).

Oana

P.S. Mi-ar mai fi fost necesare mult mai multe pagini ca să dau detalii despre locul de vis unde am dormit, despre proprietarii locului, despre tot felul de picanterii, peisaje, mare… Dar mai bine haideți și descoperiți-le voi. 🙂

Be Sociable, Share!