Vertical Adventure

Ajungem pe Valea Cernei, trecem prin Herculane, urcăm la km 12 și constatăm că presupunerile noastre se adeveresc: apa este mai mica decât oricând… administratorii de la barajul din amonte se joacă la comenzile ce reglează debitul apei după reguli numai de ei (sau poate nici măcar de ei…) știute… și astăzi planurile lor nu se prea potrivesc cu ce avem noi în plan. După o scurtă ședință între instructori, decidem să aplicăm planul B, adică să facem canyoning. Alegem astfel să mergem pe cel mai spectaculos (și mai dificil…) canion din bazinul Văii Cernei.

Prima grupă cu care intrăm este formată din zece persoane. După un drum de 20 minute cu mașina, în care am avut parte de destule zdruncinături (“aici sunt banii dumneavoastră…” ), ajungem la intrarea în canion, mai bine zis la ieșirea din acesta. Urmează îmbrăcarea cu costume de neopren (atât pentru protecție termică, cât și mecanică), ca și cu tot restul echipamentului necesar pentru asigurarea parcurgerii în siguranță a traseului propus. Arătăm ca niște veritabili pinguini imperiali, îmbrăcați așa. Nu ratăm ocazia să ne fotografiem, să avem cu ce ne schimba poza de profil pe Facebook.
Începem o urcare de 45 minute destul de abruptă, o semicățărare pe alocuri, cu pasaje echipate cu cabluri de oțel și traverse de fier. Ștergem primele picături de transpirație ce au apărut pe frunte și… suntem sus. De aici avem o perspectivă fantastică asupra văii Cernei, ca și asupra crestelor calcaroase ce străjuiesc de-a lungul ei…

Intrarea în canion se face coborând o primă cascadă spectaculară de ~25 metri înălțime, care, în jumătatea ei inferioară, formează un jgheab în care curentul te învârte ca pe un titirez… primul contact face-to-face cu apa… brrrr… gata? am trecut deja?… mai vreaaauuuu…

Urmează un rapel mai scurt de ~10 metri de pe o stâncă uscată, apoi toată lumea se regrupează pe marginea unei marmite care arată impunător. Aici se poate sări de la o înălțime de ~3 metri, într-o apă care are aproximativ 4 metri adâncime. O parte din cei din grup refuză să sară și ocolesc lejer marmita pe potecă. Este și aceasta o opțiune… pentru cei mai puțin siguri pe ei… Nu-i nimic: alții, cei cu mai multă energie, sar de mai multe ori în marmită și lucrurile se compensensează…
Înaintăm… mai facem un rapel, tot de 25 de metri, de data aceasta pe uscat, pe lângă cascadă… ocolim această cascadă în particular, deoarece nivelul apei în canion este astăzi destul de mare și vrem să evităm orice potențial incident.
Urmează o serie de cascade mai mici, care culminează cu un șir de tobogane cu apă pe care ne dăm stând pe fund sau pe spate, ca niște copii puși pe șotii. E fantastică energizarea pe care ne-o dă această apă cristalină și rece, combinată cu peisajul unic dintre pereții drepți sau surplombanți printre sau pe sub care trecem. Totul se încheie cu un ultim rapel și o baie într-o marmită cu apă până la brâu, în care plutim liber, ca în imponderabilitate, datorită vestelor ce ne asigură flotabilitate.
Revenim rapid la drum și la mașini, unde ne dezbrăcăm de neoprene, ne ștergem și ne uscăm la ultimele raze ale soarelui (cam cu dinți, ce-i drept, dar totuși atât de binevenit…).
Suntem cu toții obosiți, dar este acea senzație de oboseală plăcută care te invadează amestecată cu adrenalina ce începe să-și piarda din efect, acum, la căldură, în legănatul lent al mașinilor… nici nu am realizat cum au trecut aproape patru ore de când am plecat spre canion…

Seara se continuă cu un foc nu foarte mare (nici astăzi nu a fost înghesuială la strânsul lemnelor…:) ), dar suficient pentru a găti cina (vegetariană ) la ceaun devenită deja tradițională. Condimente exotice sunt aduse de fiecare de prin îndepărtatele peregrinări anterioare: Nae din Asia de Sud-Est, Indonezia mai exact, Sorin de prin Africa Centrală, din Tanzania, iar Ana de la Kaufland 2 Timișoara. Ingredientele sunt unele pregătite din timp (ciuperci de toamnă puse cu grijă la borcan după rețeta secretă VerticalAdventure), iar altele pe loc colectate (tufele de urzici de la liziera pădurii…). Povestim întâmplări de peste zi și schimbăm adrese și numere de telefon. Se leagă noi prietenii…

Apoi, către miezul nopții, pentru ca totul să fie perfect, mergem la baie… de data aceasta la bazinele cu apă termală de pe malul Cernei unde, glumind și râzând printre aburii ce se ridică încet spre stele, uităm cu toții de timp și de noi…
Revenim în poiană la tabăra de corturi târziu în noapte, abia către ora două… ne strecurăm leneși în sacii de dormit și, în sunetul unei bufnițe ce-și ceartă vividă în răstimpuri vecinii, ne ducem cu gândul la noii prieteni… planuri și promisiuni se suprapun… adormim ușor, ușor…